Loading...
Blog
  • Main page
26
06
2014

Fumarita(Fumaria officinalis)

By IT LSE 0

Descriere : Specie ierboasa, anuala, inalta de 10-30 cm, tufoasa ; radacina : pivotanta ; tulpina : dreapta, ramificata de la baza, glauca, slab brazdata ; frunze : petiolate, bipenate, cu segmente inguste de 2-3 mm, liniare ; flori : lungi pana la 9 mm, in raceme terminale, sunt pintenate ; caliciul din 2 sepale caduce, co­rola 4 petale inegale, roze cu varf purpuriu ; fruct: globulos. de cca. 3 mm .

Materia prima : Herba Fumarie constituita din partile aeriene ale plantei, de culoare verde deschis, cu tulpina subtire ra­mificata de la baza, cu frunze foarte adanc divizate. Florile purpurii asezate in inflo­rescenta sub forma de ciorchine simplu. Ele au 4 petale neegale, petala superioara fiind terminata cu un pinten. Fara miros, gust amar, sarat, neplacut.

Ecologie si raspandire : Planta de locuri puternic insorite, cu cerinte reduse fata de umiditate si sol, suporta bine temperaturile ridicate. Altitudinal se intalneste in zona de campie si dealuri joase. Creste la marginea drumurilor, pe santuri, buruiana in porum­bisi , miristi etc, in aproape intreaga tara, in zone de ses si deal, mai putin in nordul Transilvaniei si Moldovei, unde este rara.

Recoltare : Perioada optima este in lu­nile mai-septembrie. Se taie cu cutitul sau cu secera intreaga parte aeriana a plantei sau daca terenul e moale se smulg plantele si radacina se indepar­teaza ulterior.

Pregatirea produsului in vederea prelucrarii : Uscarea pe cale na­turala se face la umbra in strat subtire, fara a se face manipulari, deoarece florile si frunzele cad usor. Pe cale artificiala uscarea se face la 45-50°. Randamentul la uscare 5-6/1.

Conditiile tehnice de receptie admit ca impuritati – max. 3% plante brunificate si max. 1% resturi de radacini, corpuri straine orga­nice – max. 0,5% și minerale – max. 1%, umiditate – max. 13%.

Compozitie chimica : Acid fumaric, tanin, alcaloizi derivati din grupa criptopinei (protopina, criptopina, coridalina) si derivati fenantrenici (bulbocapnina si dicentrina), rezine, substante amare, mucilagii si saruri minerale.

Actiune farmacodinamica utilizari terapeutice : Vechi remediu din medicina populara, a fost utilizata ca depurativ, diuretic, stimulent al functiei biliare, stomahic si in unele afectiuni cutanate. Cercetari recente au pus in evidenta actiunea hipotensiva, antispas­tica, stimulatorie a respiratiei si cardiaca antagonista serotoninei. Utilizarile terapeutice sunt inca limitate.

Observatii : Pot fi recoltate si celelalte specii ale genului Fumaria din flora noastra spontana, care prezinta deosebiri neinsemnate la flori si fruct.

Tags for this post

author: IT LSE