Loading...
Blog
  • Main page
23
06
2014

Iarba Mare(Inula helenium)

By IT LSE 0

Descriere : Specie perena, viguroasa, inalta de 0,6-1,5 (2) m (in primul an lipsite de tulpina aeriana, numai cu rozeta de frunze mari pana la 1 m); partea subterana: radacini tuberizate groase, de 2-6 cm, cu cicatrice inelate la suprafata; radacini lungi de 20-50 cm si groase pana la 1 cm, de culoare cenusie-bruna; tulpina aeriana: ramificata in partea superioara, muchiata, paroasa; frunze: alterne, cele bazale sunt mari (lungi de 30-60 cm, late de 10-20 cm), eliptice, lung petiolate, iar cele superioare din ce in ce mai scurt petiolate pana la sesile, baza lor inconjurand ca un guler tulpina (amplexicaule); marginea frunzelor are dinti mari, ine­gali ; culoarea este verde pe fata superioara si cenusie paroasa pe cea inferioara datorita perilor aspri, desi; flori: in antodii mari, cu diametru de 6-8 cm, unite intr-un racem lax; pe margine sunt flori ligulate, galbene, cu caliciu din peri albiciosi, in centrul flori tubuloase cu o culoare mai inchisa; antodiile sunt protejate de un receptacul din bractee moi la pipait, late, paroase; fructe: achene cilindrice, lungi de 4-5 mm, cu papus lung.

Materia prima : Radix Inulae – formata din radacinile groase, uneori tuberizate, neregulate, de lungimi diferite, cele mai groase despicate longitudinal, cu suprafata externa bruna-cenusie, cu striatiuni longitudinale. La partea superioara se observa uneori urmele mugurilor, iar pe partile late­rale cicatricele radacinilor secundare. La interior de culoare alba-murdar, cu fractura neteda, cu punctuatii brune. Mirosul este aromatic, iar gustul acru-amar.

Ecologie si raspandire : Creste in conditii de lumina si semiumbra, avand cerinte ridicate fata de umiditate. Altitudinal se cantoneaza mai ales in zone de deal si zona montana inferioara, la margini de paduri, prin fanete umede, de-a lungul paraielor. Bazine mai importante se intalnesc in toate judetele Transilvaniei, Moldovei (cu exceptia judetului Galati) si Dobrogei, in Oltenia (Mehedinti, Valcea) si Muntenia (Arges, Buzau, Dambovita, Ilfov, Prahova).

Recoltare : Momentul optim este de la sfarsitul lunii septembrie si pana in noiembrie, in aceasta perioada produsul avand cel mai mare continut de substante active. Recoltarea se face cu cazmaua, urmarindu-se sa se scoata si toate radacinile groase.

Pregatirea produsului in vederea prelucrarii : Se indeparteaza imediat partile aeriene, radacinile seci, lemnoase sau cele prea subtiri. Se spala apoi intr-un curent de apa, se pun la zvantat, iar in vederea uscarii se face fasonarea, taindu-se in fragmente de 10-15 cm, iar cele prea groase se despica in lung sau se fac rondele groase pana la 1 cm.

Uscarea se face la soare sau in incaperi bine aerisite, in strat subtire – deoarece, in caz contrar, produsul se innegreste. Pe cale artificiala se foloseste o temperatura de 35-40°.Randamentul la uscare 4-5/1.

Conditiile tehnice de receptie prevad ca produsul sa fie format din rizomi si radacini intregi sau fragmentate, admitandu-se ca impuritati – max. 5% radacini seci, cioturoase, innegrite, corpuri straine organice – max. 0,5% si minerale – max. 1,5%, umiditate – max. 13%.

Compozitie chimica : Partile subterane contin cantitati foarte mari de polimeri ai levulozei (40-50%) dintre care peste 95% este inulina; 1-3% substante volatile formate din cantitati mici de ulei volatil, derivati sescviterpenici: alantolactone (complex denumit si helenina) cu structura apropiata santoninei etc, substante antibiotice, fridelina si stigmasterina, acetat de damaradienil etc. Frunzele contin un principiu amar alantopicrina, vitamina C etc, iar florile contin helenina.

Actiune farmacodinamica utilizari terapeutice : Prezenta alantolactonelor si uleiului volatil imprima materiei prime proprietatea de a modifica secretiile bronsice si actiunea antibiotica in special pe bacilul Koch; tot dato­rita unor alantolactone similare santoninei, are proprietati atihelmintice si diuretice. Prin complexul compozitiei chimice are proprietati coleretic-colagoge.

Se recomanda ca diuretic, favorizand nu numai eliminarea apei, dar si a azotatilor si clorurilor; sunt si unele indicatii asupra proprietatilor antiinflamatorii in congestii hepatice, in colicistite, litiaza biliara si renala, in artrite, oligurie etc. Alte date din literatura se refera la produsii de hidroliza a inulinei (fructoza, levuloza), glucide mai bine tolerate de diabetici decat zaharoza.

Utilizarea majora ramane totusi ca behic, colagog, diuretic si antihelmintic. Intra in compozitia ceaiului antibronsitic.

Observatii : Desi radacina acestei specii in doze terapeutice nu este toxica, totusi se atrage atentia asupra efectelor toxice ale alantolactonelor care in cantitati supradozate pot provoca accidente manifestate prin excitatie, iar apoi paralizie bulbo-medulara. Cantitati si mai mari produc dispnee, somno­lenta, paralizie si moarte prin asfixie.

Confuzii : in flora spontana se intalnesc numeroase alte specii de Inuladar acestea sunt plante mult mai putin viguroase, cu frunze in general lanceolate.

Cel mai adesea se face confuzia cu Telekia speciosa (Schreb.) Baumg. (Laptucul oii) care pe langa o morfologie foarte asemanatoare, are si aceeasi ecologie. Trebuie urmarite cu mare atentie urmatoarele caractere : –  baza frunzelor este cordata (la Inula cele inferioare sunt atenuate in petiol)

                                                        –  involucrul are foliole late, uneori recurbate, aspre, dure (la Inula sunt moi);

                                                         – flori si fructe lipsite de papus, fructele avand la varf doar o coronula {la Inula au papus de 2 ori mai lung decat achena).

Tags for this post

author: IT LSE