Loading...
Blog
  • Main page
16
05
2014

Matraguna(Atropa belladonna)

By IT LSE 0

Descriere : Specie ierboasa perena, foarte viguroasa, in forma de tufa, inalta de 0,5-1,5 m; partea subterana: in primul an se dezvolta o radacina pivotanta, ulterior un rizom gros, brun-deschis, cilindric si ramificat, din care pornesc radacini lungi de 40-50 cm sau chiar 1 m si groase pana la 4 cm; tulpina aeriana: in primul an apare o singura tulpina, apoi – cu formarea rizomului – mai multe tulpini erecte, ramificate, groase de 1-2 cm, usor muchiate si cu peri glandulosi spre partea superioara, de culoare verzuie sau batand intr-un violet-roscat; ramificatiile tulpinii pornesc chiar de la baza; frunze: spre baza dispuse altern spre partea superioara cate 2 la un nod, au forma ovala, marginea intreaga si nervatiunea reticulata spre marginea limbului, petiolul scurt sau aproape sesile; flori: solitare la axila frunzelor, atarna ca niste clopotei pe un peduncul de 1 – 1,5 cm; corola este tubuloasa cu marginea rasfranta, lunga de 2,5 – 3,5 cm, bruna-violet sau bruna-roscata murdara, spre interior batand spre brun-galbui cu vinisoare violete; fructe: bace sferice de marimea unei cirese, care trec de la verde la negru lucios, insotite de caliciul persistent ca o stea cu 5 raze; in interior numeroase seminte de forme neregulate, de 1,5-2 mm.

Materia prima : Folium Belladonnae – frunze subtiri, ovate, alungit-ovate sau eliptice, scurt acuminati la varf, mai rar ascutite, usor ingustate intr-un petiol scurt sau aproape sesile, cu marginea intreaga, de 8-15(22) cm lungime si 3,5-8(11) cm latime. Nervurile secundare, in numar de 7-10 de fiecare parte a nervurii mediane, sunt aproape alterne si se intind pana la marginea limbului; ele sunt proeminente si fin pubescente pe partea inferioara. Suprafata limbului este glabra, usor glandulos-paroasa, cu peri foarte fini, razleti. De culoare verde-inchis pe fata superioara si verde-deschis pe cea inferioara. Miros slab narcotic caracteristic, gustul neplacut amar, intepator, caractere ce se atenueaza prin uscare.

Radix Belladonnae – se prezinta sub forma de fragmente nelignificate, despicate sau nedespicate, lungi pana la 20 cm, groase de cel putin 7 mm; fragmentele sunt de culoare bruna-cenusie-deschis la exterior, albicioase la interior, cu suprafata zbarcita, structura fibroasa, fractura pulverulenta. Miros slab, neplacut, gust amar intepator, neplacut.

Ecologie, raspandire in flora spontana si zonare in cultura : Planta care apare in locuri luminate (luminisuri, taieturi de padure), dar care suporta totodata si semiumbra.Este o planta iubitoare de caldura, temperaturile ridicate in timpul vegetatiei (25-30°), avand influente pozitive in sinteza de alcaloizi. Matraguna este sensibila la gerurile tarzii de primavara ca si la cele timpurii de toamna (-3°… -4°) cand exista aparat foliar. Peste iarna suporta geruri pana la -20°…-30° numai pe durata scurta si daca plantele sant acoperite cu zapada, pe teren dezvelit nerezistand nici la -10°. Temperatura de rasarire este de 5°.

Matraguna are pretentii ridicate fata de umiditate, atat in sol cat si in atmosfera. In perioada de recoltare insa, ploile si roua au influenta negativa, micsorand continutul de alcaloizi.

Conditiile de sol reprezinta in flora spontana factorul ecologic limitativ, planta crescand numai pe terenuri cu resturi organice in descompunere. De aceea se intalneste in taieturi de paduri sau doboraturi – in special in etajul fagului, vegetand pe acelasi loc doar cat se mentine continutul bogat de substante organice in descompunere si nu este umbrita de lastarisul in dezvoltare. Este deci o planta nestabila, iar bazinele cunoscute trebuie verificate la fiecare inceput de sezon de vegetatie.

In flora spontana se intalneste in etajul fagului in toata tara, cu deosebire in Transilvania (judetele Arad, Bihor, Bistrita-Nasaud, Caras-Severin, Covasna, Harghita, Hunedoara, Maramures, Satu Mare), Muntenia (Arges, Buzau, Dambovita, Prahova), Oltenia (Gorj, Mehedinti, Valcea), Moldova (Bacau, Iasi, Neamt, Suceava, Vaslui, Vrancea). La inceputul exploatarii fiecarui bazin trebuie sa se faca analiza continutului in alcaloizi a radacinilor si frunzelor, deoarece acest continut este foarte variabil chiar intre zone foarte apropiate.

In conditii de cultura necesita soluri profunde, bogate in humus, bine drenate, cu apa freatica sub 2 m, fiind contraindicate solurile reci, acide, grele, cu apa stagnanta. Solurile trebuie sa aiba structura, pentru a nu prinde crusta si trebuie sa fie curate de buruieni si daunatori. Potrivit conditiilor pe care le cere, Matraguna este zonata in cultura in judetele Brasov, Mures, Caras-Severin, Valcea, Prahova, Neamt, Suceava, Vrancea etc.

Tehnologia de cultura : Aratura de vara se executa imediat dupa recoltarea plantei premergatoare care in cazul Matragunei poate fi o cereala sau o prasitoare ce elibereaza devreme terenul, aratura de toamna efectuandu-se cat mai devreme, la 30-35 cm adancime, urmata de lucrarile obisnuite cu grapa si cultivatorul.

Se urmareste o perfecta mobilizare a solului si distrugerea completa a buruienilor, mai ales a celor cu rizomi si lastari. Cu ocazia araturii de toamna se dau 30 tone/ha gunoi de grajd.

In lipsa acestuia se incorporeaza in sol 45-55 kg/ha s.a. fosfor si 25-30 kg/ha s.a. potasiu, iar in primavara inaintea cultivatorului se dau 30-35 kg/ha s.a. azot.

In anii urmatori, daca terenul nu este suficient de fertil, se introduc primavara cu cultivatorul 300 kg /ha gunoi de pasari amestecat cu 6 parti mranita sau 10-15 kg /ha s.a. fosfor si aceeasi cantitate de azot.

Inmultirea se face prin samanta sau radacini.

Semanatul direct in camp cere lucrari agrotehnice atente, terenuri bogate, cu structura glomerulara si curate de buruieni.Insamantarea se face in pragul iernii, iarna pe zapada sau primavara devreme, cu masina in randuri, la o distanta de 60 cm intre ele.

La un hectar este nevoie de 6 kg samanta cu puritatea de 98%, germinatia de 70% si umiditatea maxima de 12%. Greutatea medie a 1000 seminte este de cca. 1,016 g, iar la un gram intra aproximativ 985 seminte. Samanta se amesteca cu 100 g seminte de salata ca planta indicatoare. Adancimea de semanat este de 1-2 cm.

Pe terenurile ce formeaza crusta, randurile se presara cu mranita (0,5 cm grosime). Se recomanda ca randurile sa fie tavalugite cu mici tavalugi ce se fixeaza dupa brazdarele semanatorii, dupa care se pune mranita. In acest caz plantele rasar intr-un timp de 2 ori mai scurt. La insamantarea direct in camp primavara devreme, semintele se pun obligatoriu la stratificare (50 – 60 zile la temperatura intre 0 si 2 C).

Pentru inmultirea prin rasaduri sau butasi se folosesc plante tinere, special crescute in straturi, din plantatiile ce urmeaza a fi desfiintate sau radacini tinere din flora spontana. In primul caz se face o cultura in straturi reci, alegand pentru aceasta terenuri fertile si suficient de umede, in care se seamana primavara devreme. Pentru plantarea unui hectar sunt necesare 200 m2 straturi si 1 kg samanta.

In cel de-al doilea caz, radacinile plantelor se scot toamna, la sfarsitul perioadei de vegetatie si se transplanteaza pe terenul definitiv de cultura, imediat ce au fost scoase din pamant sau primavara devreme. Bine se inradacineaza cele cu lungimea de 18-20 cm, avand coletul ingropat cu 3-4 cm mai jos de suprafata terenului. Intervalul de plantat va fi de 60 cm intre randuri, iar distanta intre plante pe rand va fi de 30 cm.

Intretinerea culturii consta in aplicarea a 3 – 4 prasile mecanice si 1-2 manuala. In cazul formarii crustei inainte de rasarirea plantelor, aceasta se inlatura cu grapa stelata si o prasila superficiala oarba. Dupa rasarire, cand plantele au 5 -6 frunze adevarate, se executa a doua prasila cu care ocazie se face si rarirea plantelor pe rand la distanta de 30 cm, lasandu-se 2 fire alaturate. Restul prasilelor se dau in genere dupa recoltarea fiecarui rand de frunze.

In anii II si III se face intinerirea culturii.In acest scop, dupa prima sau a doua recoltare de frunze, se secera tulpinile la 10 cm de pamant, ceea ce provoaca lastari puternici, cu frunzele mari, bogate in alcaloizi. Se praseste de 2-3 ori.

De la Matraguna se recolteaza frunzele, varfurile tulpinilor si radacinile, iar semintele numai la cerere. La inceputul infloririi se recolteaza frunzele impreuna cu varfurile tulpinilor. Recoltarile urmatoare se fac la fiecare 4-5 saptamani. Frunzele se recolteaza cu petiol, care este mai bogat in alcaloizi, inlaturandu-se cele imbatranite, mancate de insecte, ingalbenite sau bolnave. Frunzele se rup tragand in jos, folosind ambele maini si se aduna in saculete legate de braul culegatorului.

Nu este admisa recoltarea frunzelor pe roua sau imediat dupa ploaie, intrucat se innegresc si sunt mai sarace in alcaloizi.

Un hectar produce 700-900 kg frunze deshidratate.

Radacinile se scot in toamna anului II sau III de cultura, dupa ce s-au vestejit frunzele, iar tulpinile au inceput sa se ingalbeneasca. Un produs de buna calitate se obtine din radacinile carnoase si mustoase. Cele imbatranite, seci si lemnificate si-au pierdut cea mai mare parte din substantele active. Acestea nu se recolteaza. Radacinile cresc adanc in pamant, iar la scoatere adesea se rup, de aceea se scot cu multa atentie folosind plugul cu desfundator, cazmaua, tarnacopul sau furca cu 2-3 dinti de fier, dupa felul terenului.

Pentru obtinerea de seminte se rezerva parcele cu plante bine dezvoltate si sanatoase. In anul recoltarii semintei frunzele nu se recolteaza pentru a nu slabi plantele. Fructele coapte de matraguna trebuie sa aiba culoarea neagra lucioasa. Se aduna succesiv pe masura coacerii. Fructele adunate se usuca in poduri, asezate in straturi subtiri, pe rame, iar dupa uscare se freaca si se dau prin sita pentru eliminarea pielitelor si a partii carnoase.

Alt procedeu de obtinere a semintelor: fructele proaspete se zdrobesc, se pun intr-o cada de lemn unde se macereaza 4-5 zile, dupa care se spala pe site, se usuca si se vantura. Macerarea trebuie sa fie cat mai scurta, pentru ca samanta sa nu piarda din puterea de germinatie. La hectar se obtin 500 – 600 kg seminte.

Bolile, daunatorii si mijloace de combatere : Dintre daunatori se semnaleaza atacul larvelor carabusului de mai si puricii Matragunei. Combaterea se face prin mijloacele cunoscute impotriva acestor daunatori, astfel larvele carabusului de mai se combat cu Lindatox 3, Duplitox 3 + 5 (25 Kg /ha) si respectarea masurilor de igiena culturala, iar puricii cu Pinetox (15 – 20 Kg/ha). Ca si la alte Solanaceae, se observa adesea atacul gandacului de Colorado (Leptinotarsa decemlineata).

Recoltarea produsului din flora spontana : Partea subterana are o prima perioada de recoltare in luna aprilie, cand alcaloizii sunt inca concentrati aici. Incepand din luna mai, continutul scade (se vede cum baza tulpinii devine vinetie, semn al migrarii alcaloizilor). A doua perioada de recoltare este din septembrie pana la primul inghet, cand alcaloizii au coborat din partile aeriene. Se scot cu sapa sau cazmaua rizomii cu radacinile plantelor viguroase de 2-4 ani. Pentru a se asigura inmultirea plantei, partea rizomului cu muguri se taie si se pune imediat in pamant, putandu-se recolta din nou dupa 2-3 ani.

Frunzele se recolteaza, avand continutul maxim de alcaloizi cu putin inainte de inflorire si pe timpul infloririi, respectiv in lunile iulie-august. Ele se rup cu petiol cu tot, acesta avand un continut foarte bogat. Se evita frunzele atacate de insecte, ingalbenite etc.

Studiile facute in numeroase tari, inclusiv la noi, au aratat ca este mai economica utilizarea in intregime a partilor aeriene nelignificate, care au continut ridicat de alcaloizi, obtinandu-se astfel o cantitate de materie prima cu cea 40% mai mare. Acest produs este introdus in numeroase farmacopee sub numele de Herba Belladonnae.

Pe timpul recoltarii trebuie luate masuri severe de protectia muncii. Astfel, dupa lucru se spala bine mainile cu apa si sapun; nu se atinge mancarea, tigarile cu mainile nespalate; nu se admit sub nici un motiv copii la recoltare. Aceleasi precautii trebuie luate si pe timpul prelucrarii.

Pregatirea produsului in vederea prelucrarii : Rizomii cu radacini se curata de partile aeriene, apoi se spala in apa foarte repede, deoarece alcaloizii sunt solubili (Atentie la locul unde se face spalarea, astfel ca apa sa nu fie bauta de animale sau sa nu ajunga in fantani sau ape curgatoare, putand provoca cu usurinta accidente). Dupa spalare se face zvantarea, apoi produsul este curatat de radacini seci sau lemnificate, inlaturandu-se si radacinile secundare prea subtiri. Deoarece este necesar ca uscarea sa se faca cat mai repede, rizomii cu radacinile se fasoneaza in bucati de cca. 10 cm, iar cele groase se despica si in lung.

Uscarea naturala se recomanda numai pe timp mai cald, in incaperi incalzite sau poduri bine aerisite. Daca aceste conditii nu sunt posibile (mai ales spre sfarsitul toamnei), este obligatorie uscarea artificiala la 50 – 60°, altfel produsul fermenteaza si se brunifica.

Frunzele se usuca la umbra in strat subtire, in locuri bine aerisite sau insirate pe sfoara ca frunzele de tutun. La uscator se va utiliza de asemenea o temperatura de 50-60°. Randamentul la uscare: – pentru rizomi cu radacini 4-5/1 ; – pentru frunze 6-7/1.

Conditiile tehnice de receptie admit la frunze petiolii ca si varfuri tulpinale foliate pana la 10 cm, ca impuritati – max. 5% frunze innegrite si max. 3% alte parti din planta, corpuri straine minerale si organice – max. 0,5% pentru fiecare, umiditate max. 13%, iar continutul in alcaloizi trebuie sa fie cel putin de 0,30%.Rizomii cu radacinile trebuie sa se prezinte sub forma de bucati de 5-15 cm lungime, intregi sau despicate, avand un continut de impuritati de max. 3% radacini lignificate, cioturoase, seci si max. 5% radacini brunificate la interior, corpuri straine organice – max. 0,5% si minerale max. 1%, umiditate – max. 13%, iar continutul in alcaloizi totali – min. 0,45%.

Compozitie chimica : Frunzele contin 0,20-0,70% alcaloizi totali care se exprima analitic in hiosciamina. Complexul alcaloidic este format din: alcaloizi volatili monociclici ca priolidina, higrina, belaradina etc.; alcaloizi esteri ai tropanolului ca hiosciamina (levogira), atropina (racemica), ambii esteri ai acidului tropic cu aceeasi formula bruta, atropamina sau apoatropina – ester al acidului atropic si beladonina – dimer al apoatropinei sau ester al acidului betaizotropic; esteri ai scopanolului – tropanoli cu o grupare epoxid.

Frunzele mai contin acid crizatropic sau scopoletol (ß-metil-esculetina), asparagina, colina, vitamina C, substante minerale etc. In flora montana s-au identificat zone cu un continut de 0,41% alcaloizi, iar prin selectie s-a ajuns la 0,50-0,60% alcaloizi totali.

Radacinile contin 0,40-0,80% alcaloizi asemanatori cu cei din frunze; in radacina proaspata predomina hiosciamina care prin uscarea si prelucrarea radacinii se transforma partial in produsul racemic; alcaloizi cu nucleu pirolic – belaradina sau cuschigrina; amidon, scopoletol, mucilagii, substante minerale etc. In flora montana din tara noastra s-au descoperit zone cu plante continand 0,80% alcaloizi totali in radacinile recoltate in luna mai.

Actiune farmacodinamica – utilizari terapeutice : Alcaloizii din aceasta specie au urmatoarele actiuni principale: blocheaza receptorii colinergici de la nivelul sinapselor neuroefectoare parasimpatice si accelereaza ritmul cardiac; diminueaza miscarile peristaltice intestinale si micsoreaza secretiile, calmeaza spasmele musculaturii netede; in doze mai mari excita sistemul nervos central si provoaca midriaza (dilata pupila).

Actiunile farmacodinamice mentionate se evidentiaza atat la nivelul tubului digestiv, cailor biliare, ureterului si vezicii urinare, cat si la nivelul musculaturii bronsice. Dozele mici de atropina produc scaderea secretiei salivare urmata de uscarea mucoasei bucale si faringiene. Aceste fenomene se manifesta prin sete si raguseala. Secretiile gastrice, pancreatice si bronsice scad de asemenea, iar secretia sudorala este si ea diminuata. In doze mai mari se produce la inceput bradicardie apoi tahicardie prin parasimpaticoliza. In doze si mai mari, cand alcaloizii devin accentuat toxici pentru organism, se instaleaza o stare de excitatie psihica urmata de delir si halucinatii.

Alcaloizii din Atropa belladonna, sub forma de produse farmaceutice, precis dozate, se utilizeaza in spasme ale musculaturii netede, enterocolite spastice, hipersecretii digestive si bronsice si in stari astmatice. Frunzele intra in compozitia tigarilor antiastmatice. Pulberea de radacina, frunza si alcaloizii extrasi din aceasta specie intra in numeroase formule magistrale si produse farmaceutice, printre care: Bergofen-retard, Bergonal, Fobenal, Foladon, Distonocalm etc.

Indicatii : Sindromul colonului iritabil ( in combinatie cu alte medicamente ), migrene ( in combinatie cu alte medicamente ), sindrom premenstrual, disfunctionalitati ale sistemului nervos vegetativ, obstructia cailor respiratorii.

Actiunea asupra femeilor gravide : Medicamentele derivate din atropa belladona sunt administrate uneori femeilor in timpul travaliului. Efectele sunt scurtarea travaliului, hemoragie normala si fluid amniotic normal. Atropina administrata in timpul nasterii nu are efect asupra scorului AGPAR sau a ritmului cardiac al nou-nascutului.

Administrarea in exces a produselor derivate din atropa belladona, in timpul sarcinii, poate avea efecte potential teratogenice asupra fatului.

Actiunea asupra femeilor care alapteaza : Atropa nu apare in literatura ca avand efecte negative asupra copilului alaptat. Este posibil ca administrarea produselor derivate sa produca o descrestere a lactatiei, datorita proprietatilor anti-colinergice.

Contraindicatii : Glaucom.

Doza letala : 10 – 100 mg atropina sau 80-100g pudra obtinuta direct din planta. 

Interactiunea cu medicamente : anticolinergice.

Tags for this post

author: IT LSE