Loading...
Blog
  • Main page
05
05
2014

Toporasi(Viola Odorata)

By IT LSE 0

Descriere : Toporasii sunt plante ierboase, perene, fara tulpina, componentele aeriene dezvoltandu-se dintr-un rizom lung si articulat, lung de cca. 3 cm. In lipsa tulpinii, talia toporasilor este modesta (2-15 cm).

Ecologie si raspandire : Pe plan mondial, specia Viola odorata se intalneste in Europa si in Asia Mica. Violetele se intalnesc adesea in flora spontana a Romaniei, in locurile cu semiumbra, prin zavoaie, poieni, pajisti mai umede si umbroase, tufisuri, paduri luminoase sau la marginea codrilor. Toporasul isi face aparitia in zonele de campie si de deal. Nefiind plante pretentioase (rezista la geruri, au cerinte moderate fata de umiditate si fata de tipul de sol – cu conditia ca acesta sa fie bogat in humus), toporasii se dezvolta optim in multe locuri din regiunea de campie si de deal. Pe langa faptul ca sunt vegetale  cu mare putere de adaptare, toporasii, prin faptul ca se inmultesc usor, atat pe cale sexuata, cat si vegetativa, cunosc o raspandire larga. Regenerarea toporasului, ca si al altor violete, este iesita din comun, astfel incat, o bucata dintr-o singura frunza este suficienta pentru a genera o panta noua.

Pe langa arealul natural specia mai apare cultivata prin gradini sau parcuri, ca planta decorativa, existand si varietati horticole deosebite, create de om. Toporasul nu creste izolat, ci se aduna in mai multe plante la un loc. Aceasta concentrare este folositoare mai ales primavara, la inflorire, prin faptul ca emanatia de parfum este mai intensa, atragand astfel, putinele insecte polenizatoare trezite la viata dupa iesirea din iarna.

Compozitie : Florile contin: uleiuri volatile (nonadienol, octodienol, alcool benzilic, o cetona nesaturata- parmona,eugenol), rezine, viola-cvercetina (rutozid), violamina- o substanta colorata albastra, acid acetil- salicilic, mucilagii, zaharuri, substante minerale; frunzele contin ulei volatil de culoare bruna format din esteri metilici ai acidului salicilic si nonadienol; rizomii si radacinile contin saponozide, un alcaloid- odorantina, acid-2- nitropropionic, uleiuri volatile, principii amare, esteri ai acidului salicilic.

Actiune farmaceutica : Florile si frunzele, bogate in mucilagii au actiune emolienta, expectoranta, intrand in diferite formule pectorale, datorita celorlalti componenti au actiune antiinflamatorie, antibacteriana, decongestiva, cicatrizanta, regeneranta, tonica (sporeste metabolismul), diuretica, febrifuga, saponinele existente in frunze stimuleaza metabolismul pielii, au actiune anticancerigena, regeneranta, actionand profund la nivel celular, dizolvand tesutul cicatriceal si regenerand epiteliile fara a lasa urme; rizomii si radacinile datorita saponozidelor au actiune laxativa, iar in doze mari efecte emetice, asemanatoare cu radacinile de Ipeca; odorantina din rizomi si radacina are efecte hipotensive, iar prin continutul in acid salicilic au actiune antiinflamatorie, febrifuga, antireumatica, antiagregant plachetar, antiaterosclerotica.

Indicatii : Toporasii au calitati terapeutice in: raceala si gripa, afectiuni respiratorii (traheite, bronsite), tulburari digestive (constipatie), afectiuni gastrice, boli reumatice, afectiune dermatologice, rani, abcese, arsuri, eczeme, cancer de piele.

Tags for this post

author: IT LSE