Loading...
Blog
  • Main page
05
05
2014

Scorusul de munte(Sorbus aucuparia)

By IT LSE 0

Descriere : Arbore pana la 15 m cu coroana rotunda ; tulpina : dreapta, zvelta, cu ramuri putine ; scoarta : mult timp neteda, cenusie, la batranete da un ritidom subtire, crapat in fasii late ; muguri : ovoizi, cei laterali alipiti, cu solzi negri violacei parosi, cel terminal cu mult mai mare ; frunze : impari penat-compuse, lungi pana la 10-15 cm, cu 4-8 perechi de foliole de 2-5 cm, alungit-eliptice, sesile, cu margine serata, spre toamna se inrosesc ; flori : albe, paroase, pe tipul 5, cu diametrul de cca. 1 cm, grupate in corimbe, bogate, erecte, de 10-15 cm ; fructe : rosii, sferice, in jur de 1 cm, cu 3 seminte.

Materia prima : Fructus Sorbi sau Baccae Aucupariae sunt fructe false, globuloase, ovate, rar elipsoidali, de 8-10 mm in diametru, rosii, rar galbui. Semintele sunt alungite, ascutite, rosietice. Miros slab, nespecific, gust acrisor, astringent.

Ecologie si raspandire : Arbore din compozitia padurilor de foioase sau la padurilor de amestec, uneori chiar si in molidisuri, mai ales spre marginea padurilor si spre luminisuri. Se instaleaza ca specie pioniera in taieturile din zona molidului. Solicita un climat mai rece, umiditate atmosferica ridicata, soluri usoare, putand vegeta atat la lumina puternica, pe versanti insoriti, cat si semiumbrit. Altitudinal se intalneste din zona de deal pana in cea alpina, cel mai adesea intre 1 000-1 400 m.

Raspandit in intreg arcul carpatic si Muntii Apuseni, in mai mica masura si in padurile de pe culmile Dobrogei. Mai raspandit in judetul Caras (Garama, Brebu-Nou), Suceava (Vatra Dornei, Carlibaba, Pojorata), Cluj.

Recoltare : Fructele mature se recolteaza de la sfarsitul lui septem­brie pana in prima parte a lunii noiembrie, luandu-se ciorchinii in intregime.

Pregatirea produsului in vederea prelucrarii : Dupa ce se indepar­teaza resturile de pedunculi, fructele se pun la uscat numai in uscatorii, deoarece procesul trebuie sa se desfasoare repede. Se incepe 3-4 ore cu temperatura de 35-40°, apoi se continua la 60-70° (daca se por­neste de la inceput cu temperatura mare zaharurile ies la suprafata si dau un aspect necomercial, albicios). Randamentul la uscare 4-5/1. Dupa uscare, ciorchinii cu fructe se freaca pe un ciur cu ochiuri de 5 mm.

Conditiile tehnice de receptie prevad ca produsul sa fie format din fructe fara codite, admitandu-se ca impuritati – fructe innegrite, arse – max. 3%, fructe imature – 1%, alte parti din planta – max. 3%, corpuri straine organice si minerale – max. 0,5 % pentru fiecare, umi­ditate – max. 14%.

Compozitie chimica : tanin, zaharuri, 150-200 mg% vitamina C, acid malic si alti acizi organici (sorbinic, parasorbinic), carotenoizi, ulei eteric etc.

Actiune farmacodinamica utilizari terapeutice : Utilizat mai mult in medicina empirica in reumatism, diuretic, antitusiv, hemostatic si adjuvant in tratamentul tuberculozei. Datorita taninurilor are proprietati astringente, iar datorita vitaminei C este antiscorbutic.

Confuzii : Deoarece mai exista si alte specii de scorus cu fructe rosii, criteriul de diferentiere il constituie frunzele, S. aucuparia fiind singurul care le are compuse (la celelalte specii sunt simple).

author: IT LSE