Loading...
Blog
  • Main page
03
10
2010

Exista suficiente fibre in alimentatia noastra?

By IT LSE 0

Fibrele alimentare reprezinta acele parti ale plantelor ce nu pot fi digerate de sistemul digestive uman. Sursele importante de fibre sunt reprezentate de trei grupe de alimente : fructe, legume si produsele cerealiere. La acestea se adauga migdale, nuci. In cadrul fiecarei grupe exista diferente din punct de vedere al continutului in fibre, suprematia (≥ 3grame fibre/portie) fiind detinuta in fiecare grupa de :
– fructe –smochinele, marul, para, zmeura, capsuni, mure, banana, portocala; de retinut faptul ca sucul de fructe nu contine fibre!
– legume – fasole boabe, linte, cartof copt , mazare verde, broccoli;
– produse cerealiere – cereale integrale, paine neagra, tarate .

Cantitatea optima de fibre este de 20-30grame/zi pentru adult, varsta+5grame fibre/zi ( exemplu: 10 ani + 5 grame = 15 grame) pentru varste cuprinse intre 2 – 20 ani, iar pentru varstnici 12grame/1000 calorii.Aceste tinte nu sunt atinse in alimentatia noastra, datorita faptului ca sursele optime de fibre sunt inlocuite tot mai mult cu produse intens procesate si rafinate.

Beneficiile oferite de un consum optim de fibre sunt :
– metabolice, cu reducerea colesterolului ( in special, colesterolul, a glicemiei, ceea ce se traduce in reducerea riscului cardiovascular;
– digestive, prin reglarea tranzitului intestinal, cu scaderea riscului de aparitie a diverticulilor colonici, a colonului iritabil, a hemoroizilor, a cancerului colorectal;
– scadere ponderala , obtinuta prin durata mai mare de masticatie a alimentelor bogate in fibre ce asigura timpul necesar de obtinere a satietatii si mentinerea ei; in plus, dietele bogate in fibre au o densitate energetica mai mica ( calorii mai putine pentru acelasi volum ).

Extremele aportului de fibre (prea mic sau prea mare ) nu sunt de dorit.

Aportul insuficient se insoteste de pierderea beneficiilor mentionate mai sus. O cantitate prea mare determina scaderea absorbtiei vitaminelor si mineralelor, dar si reactii adverse digestive (meteorism abdominal, crampe musculare). Pentru a evita aparitia disconfortului abdominal, introducerea fibrelor in dieta trebuie facuta progresiv pentru a permite florei bacteriene intestinale sa se adapteze.

Raspunsul la intrebarea privind aportul suficient de fibre il putem da facand o analiza completa  a meniului nostru zilnic. Analizele de sange sunt necesare pentru a urmari rezultatele obtinute in urma unei diete echilibrate.

author: IT LSE

Comment
0

Leave a reply

four − one =