Loading...

O copilărie fericită este cel mai de preț lucru pe care un copil îl poate primi și trăi in primii săi ani de viață. Este locul in care fiecare dintre noi se pregătește să dea ochii cu realitatea acestei lumi.  Aşa cum ne spune un scriitor contemporan: “Copilăria este locul unde Dumnezeu poate fi substituit c-un simplu surâs.”. Însă, boala nu ține cont de vârstă și cât ai clipi, cele mai de preț lucruri din viață îți pot fi furate fără a avea dreptul de a spune ceva. Atunci, unde mai găsești puterea de a mai zâmbi?

Annes Iacobescu este fetiţa care, la numai 10 ani, trebuie să lupte cu o boală cruntă- leucemie acută mieloblastică. În urmă cu numai o lună, fetiţa se plângea de dureri de spate şi oboseală. Acestea au fost primele semne ale unei suferinţe mult prea mari pentru un suflet atât de  inocent. De la aflarea cumplitului diagnostic, viaţa copilei se desfăşoară între patru pereţi ai unei camere de spital, înconjurată de medicamente şi perfuzii, mama ei fiindu-i în permanență refugiu. Annes luptă pentru a-și recupera copilăria, pentru că orice copil de vârsta ei merită să poată trăi fără grija zilei de mâine.

 

 

 

Aşadar, pentru că bucuriile copilăriei sunt cele mai profunde pe care ni le oferă viaţa, din solidaritate pentru micuţa Annes, Liga Studenţilor Electronişti împreună cu Fundația Mereu Aproape, dă startul celei de-a 8-a ediţii a crosului caritabil “Aleargă Pentru Viaţă”

Haideți să alergăm împreună pentru Annes!